Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”. Evenimentul a fost organizat de Teatrul „Alexandru Davila” cu sprijinul Consiliului Județean Argeș și s-a desfășurat în fiecare sâmbătă și duminică din luna noiembrie. M.S.
„Storytellers”, tema din acest an, s-a dovedit a fi deosebit de inspirat aleasă și a evidențiat apetitul spectatorilor pentru acest gen de producții, fie ele clasice sau contemporane, care spun povești cu mesaj direct către public.
Programul, curatoriat de teatrologul Claudiu Groza, a inclus zece spectacole din Franța, Ungaria, Republica Moldova și România (București, Brăila, Brașov, Bacău, Buzău, Pitești), care au făcut din Festivalul Ciulei 2024 o ediție apreciată atât de specialiștii în domeniu, cât și de publicul numeros.
Organizatorii au oferit publicului șansa de a vedea, pe scena teatrului de acasă,
producții reprezentative („Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, regia Bogdan Cioabă (premieră), „Zeul măcelului”, regia Sorin Militaru, „Scufița dubioasă, pe urmele unui copil rătăcit” regia Sarkis Tcheumlekdjian, „Nastasia – o poveste de cartier”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, „O poveste super fericită (despre cum e să fii super trist)”, regia Horia Suru, „Amintiri din copilărie”, regia Dan Tudor, „Falsa servitoare”, regia Alexandru Mâzgăreanu, „…Escu” , regia Alexandru Grecu și Cristian Șofron, „Aniversarea”, regia Vlad Trifaș, „Absolventul”, regia Vlad Massaci), care au provocat publicul să experimenteze trăiri puternice pe care numai teatrul le poate transmite. Două dintre cele zece spectacole prezente anul acesta pe scena Teatrului Davila, „Falsa servitoare” și „Amintiri din copilărie”, au fost selecționate pentru ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru.
Au fost cinci săptămâni magice, timp în care programul festivalului a cuprins și deplasări în mai multe localități din județ (Bascov, Câmpulung, Curtea de Argeș, Topoloveni), cu producții ale Teatrului Davila adresate atât spectatorilor mici, cât și celor mari.
De asemenea, în perioada celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, în foaierul teatrului a avut loc vernisajul expoziției „Amprente Artistice”, care a cuprins lucrări reprezentative ale elevilor Liceului de Arte „Dinu Lipatti”, secția Arte Vizuale, clasele V-VIII și clasele XI-XII, specializările Arhitectură, Artă monumentală, Arte textile, Grafică, Pictură și Sculptură. Tot foaierul a găzduit și lansarea cărții “Tinerii jurnaliști și viitorul presei din Argeș: mize, provocări și perspective” coordonată de cunoscutul jurnalist Gheorghe Smeoreanu.