Reprezentanții Consiliului Județean Argeș au precizat în cadrul unei conferințe de presă, că au început lucrările la noul Laborator de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Acesta va fi construit în cadrul Secției Oncologie, pe bulevardul I.C Brătianu, în curtea Spitalului Nicolae Bălcescu.
Laboratorul de radioterapie va fi o construcţie cu 5 nivele (S1+S2+D+P+1E parțial) și se va amplasa în zona de sud-est a secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgență Piteşti. Ulterior construcției, clădirea va fi dotată cu echipamente, dotări şi active necorporale de ultimă generaţie propuse a fi achiziţionate prin proiect. Tehnologia de ultima generaţie IMRT – VMAT asigură unul dintre cele mai performante tratamente de radioterapie disponibile în lume şi permite acoperirea întregului lanț de tratare a afecţiunilor oncologice.
Valoarea totală a proiectului este de 93.545.424,35 lei, din care:
70.187.215,79 lei reprezintă contribuția PNRR;
23.358.208,56 lei este contribuția CJ Argeș;
Lucrările vor fi executate de asocierea dintre S.C. RO Construct S.R.L. (lider de asociere) si S.C. Vivas Internațional S.R.L. (asociat), subcontractanti: Varinak Europe S.R.L., AC RAD Medical Consult &Service S.R.L., Cortech MED S.R.L., Rocip Instal S.R.L., Elcas System 2001 S.R.L
Valoarea totală este de 70.715.299,25 lei cu T.V.A.
A fost emis ordin de începere a lucrărilor pe 18.10.2024, iar lucrăiel au fost demarate în data de 21.10.2024.
Județul Argeș se confruntă, de la an la an, cu un număr de cazuri de cancere în creștere.
Din păcate, la această oră, sunt înregistrați 22.234 de bolnavi, înregistrându-se cu 1610 cazuri mai multe decât în anul 2023 (21.634 cazuri). Aproape toți acești pacienți au nevoie de radioterapie.
Conform estimărilor medicilor, 80% din bolnavii cu afecțiuni ocologice au nevoie de această terapie.
Construirea și dotarea acestui laborator de radioterapie va asigura servicii medicale de specialitate pentru circa 1.000 de pacienți/an.