Patroană amenințată cu moartea de un fost angajat!

0

La 28 de ani, un piteștean s-a ales cu o condamnare după ce s-a dus în Piața Războieni, din Pitești, înarmat cu un cuțit și a amenințat-o pe fosta lui patroană. A fost judecat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. În timpul procesului, inculpatul a avut o versiune proprie, care a fost contrazisă de mai mulți martori.  

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, Cristian Daniel T., de 28 de ani, s-a dus de două ori în aceeași zi la fostul loc de muncă, în Piața Războieni unde a provocat scandal și a amenințat. ”În data de 06.10.2023 în jurul orei 13:25, organele de poliție din cadrul Secției nr. 3 Poliție Pitești au fost sesizate prin S.N.U.A.U. 112 de către martora (…) cu privire la faptul că pe strada Independenței, din Pitești, în incinta pieței Războieni o persoană de sex masculin cunoscută sub numele de (…), a lovit cu un cuțit pe care îl avea în mână un cântar de la aprozarul unde lucra martora și a adresat amenințări cu acte de violență numiților (…) care nu se aflau de față, însă actele de violență manifestate de persoana în cauză au tulburat ordinea și liniștea publică și au adus atingere demnității persoanelor prezente. Din declarația persoanei vătămate (…)  a reieșit că la data de 06.10.2023, în jurul orei 09:30, în timp ce se afla în Piața Războieni unde își desfășoară activitatea comercială, la magazinul pe care îl deține a venit inculpatul, fost angajat al acesteia care, pe fondul unor conflicte din trecut, a început să facă scandal, să-i adreseze injurii și cuvinte înjositoare. De asemenea, inculpatul a vorbit pe stradă, cu diverse persoane, la o mică distanță de persoana vătămată, astfel încât aceasta să îl audă, timp de aproximativ o oră, spunându-le că o să o bată, o să-i taie, făcând referire la familia acesteia. La un moment dat, când persoana vătămată l-a confruntat pe inculpat și i-a solicitat să plece din zonă, acesta i-a spus „vă omor, vă tai, vă fac ce vreau eu că eu sunt șmecher”.„

Are interdicția de a se apropia de femeie

Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Pitești în noiembrie 2023. În timpul audierilor, inculpatul a negat acuzațiile.  În fața instanței Cristian Daniel T. a avut o altă versiune a celor petrecute susținând că el a fost cel lovit și amenințat de foștii angajatori.  Au fost audiați mai mulți martori, clienți din piață, un taximetrist, pe care chiar inculpatul l-a indicat, care i-au contrazis afirmațiile. În cele din urmă judecătorii au ajuns la concluzia că tânărul nu a fost sincer în declarații. În februarie 2024, tânărul a mai fost condamnat la o amendă penală de 4500 lei, tot pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.  Având în vedere că faptele au fost în recidivă, a fost condamnat a 7 luni închisoare cu suspendare și va fi obligat să achite și amenda penală. Are un termen de supraveghere de 2 ani. În plus, instanța a decis că Daniel Cristian T.  nu are ” dreptul de a comunica cu persoana vătămată S.D.F și de a se apropia de aceasta, precum şi dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 metri, de locuinţa acesteia, de locul de muncă şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, pe o perioadă de 2 ani”, după cum se precizează în sentință.