Ziua Internațională Anticorupție marcată prin activități de prevenire în Argeș

0

La data de 9 decembrie, întreaga lume sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție. Pentru marcarea acestui eveniment, ofițerii de prevenire ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeș au desfășurat activități preventive adresate candidaților programați la proba teoretică și polițiștilor examinatori din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș, respectiv elevilor și profesorilor din cadrul Liceului Teoretic Costești.

 

Se împlinesc 21 de ani de când, la 9 decembrie, întreaga lume sărbătoreşte Ziua Internațională Anticorupție. Această zi aniversară a fost stabilită prin Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi semnată la 9 decembrie 2003. Ea marchează promovarea principiilor etice, legalitatea, integritatea, responsabilitatea și transparența asupra propriilor acțiuni în afacerile publice și private.

 

De la înfiinţare şi până în prezent, Direcţia Generală Anticorupţie, în colaborare cu celelalte instituţii de aplicare a legii, s-a angrenat într-un proces constant de prevenire şi combatere a corupţiei. Acest proces trebuie continuat prin eforturi constante la care trebuie să contribuie atât instituţiile statului, cât şi cetăţenii. Este necesar ca şi aceştia să ia atitudine şi să sesizeze organele competente, atunci când iau cunoştinţă despre implicarea unui funcţionar public în fapte de corupţie.

 

Cu ocazia aniversării acestei zile, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Argeș au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității la care au participat un număr de 90 de persoane, respectiv cetățeni programați pentru susținerea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere și polițiști examinatori, din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeș, fiindu-le distribuite flyere tip bancnotă „0 ZERO CORUPȚIE”. De asemenea, în baza protocolului de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, au desfășurat două activități de educație pentru promovarea integrității cu 41 elevi și profesori din cadrul Liceului Teoretic Costești.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost prezentate informații privind competența Direcției Generale Anticorupție, infracțiunile de corupție prevăzute în Codul Penal şi legile speciale, precum și modalităţile prin care acestea pot fi sesizate autorităților competente.

Prin acestea s-a urmărit conștientizarea consecințelor faptelor de corupție și a modalității de semnalare a acestora prin prisma atitudinii civice de normalitate ce trebuie adoptată.

Reamintim că, în vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre și cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie, avem oricând la dispoziție linia Call-center anticorupţie – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.

 

La nivelul județului Argeș, sesizările pot fi formulate la numărul de telefon/fax 0248.607.000, interior 20.300, la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeș, situat în municipiul Pitești, Str. Victoriei, nr. 60, județul Argeș sau prin e-mail, la adresa: arges.dga@mai.gov.ro., a transmis DGA-SJ Argeș