18 permise reținute după controalele cu Alcooltestul și Drugtestul!

0

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Polițiștii rutieri au acționat împreună cu structurile de ordine publică, în 122 de filtre rutiere, fiind efectuate 657 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 430 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproximativ 115.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 18 certificate de înmatriculare.
Din punct de vedere al abaterilor ce atrag răspunderea contravențională, din totalul sancțiunilor la regimul rutier, 86 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale.