Amendă de mii de lei și permis suspendat!

0

Oprit în trafic după ce a depășit limita vitezei legale, un șofer a rămas fără actele mașinii. Polițiștii au constatat că nu avea inspecția tehnică periodică efectuată, în plus, nu încheiase polița RCA, fiind amendat cu peste 3.000 de lei.

În ziua de 6 ianuarie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung l-au depistat pe Constantin P. de 36 de ani, din municipiul Brașov, județul Brașov, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Stâlpeni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 118 de km/h.

De asemenea, în urma verificărilor polițiștii au constatat că autovehiculul, Skoda, avea valabilitatea inspecției tehnice periodice (I.T.P.) expirată, iar autovehiculul nu avea poliță de asigurare obligatorie auto (R.C.A.) valabilă.

Ca urmare a abaterii constratate, conducătorul auto în cauză a fost sancționat contravențional cu sancțiuni în valoare totală de 3.645 de lei, conform OUG 195/2002R și Legii 132/2017.

Totodată au fost aplicate măsurile complementare de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, retragere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare al autovehiculului în cauză.