Ofițer judecat pentru dare de mită, a cerut spor anticorupție!

0

Un ofițer din cadrul Spitalului Penitenciar Mioveni a fost trimis în judecată fiind acuzat de dare de mită. Alături de el, o femeie, administratorul unei pensiuni din Sătic, va fi judecată pentru luare de mită. Potrivit rechizitoriului, angajatul Spitalului Penitenciar Miovei a oferit 400 de lei ca să primească, în fals, o factură cu ajutorul căreia putea încasa voucherul de vacanță de 1450 lei. Printr-un comunicat de presă remis redacției noastre de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Peniteniarelor (FSANP), ofițerul nu a fost pus la dispoziție ce conducerea unității, deși are acces  la informații clasificate “secret de stat”. Culmea este că ofițerul care trebuia să prevină corupția, acuzat de fapte de corupție, se judecă cu instituția în care lucrează cerând spor anticorupție! 

 

Zece angajați ai Spitalului Penitenciar Mioveni au intrat în vizorul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș fiind acuzați de dare de mită. Între aceștia se numără și Răzvan Octavian Radu, ofițer de prevenirea criminalității la Spitalul Penitenciar Mioveni. În iunie 2020 printr-o intermediară, acesta i-a dat administratorei unei pensiuni din Sătic, Mirela P., suma de 400 de lei pentru a emite pe numele său, în fals, o factură fiscală prin care să ateste că ar fi beneficiat de servicii de turism prestate de această sociate, asta deși nu fusese cazat acolo. Factura a depus-o la unitate pentru a-i fi decontată suma de 1450 lei, ce-i revenea prin voucherul de vacanță. O parte dintre angajații vizați de anchetă au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției și au achitat prejudiciile. Nu și Răzvan Octavian Radu, în vârstă de 31 de ani, și Mirela P. care au fost trimiși în judecată pentru dare de mită, respectiv luare de mită. Procurorii au aflat întâmplător de ”aranjamentul” administratorei pensiunii cu angajații din sistemul pentenciar, în timpul cercetărilor din alt dosar.

Majorare salarială cu 50%

În ciua faptului că ofițerul a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție, coducerea Spitalului Penitenciar Mioveni nu l-a pus la dispoziție, ba mai mult, în timp ce era urmărit penal ofițerul a primit și o recompensă salarială generoasă. ”La Penitenciarul-Spital Mioveni, un ofițer (Răzvan Octavian RADU), apreciat de către Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), în urmă cu 3 luni, pentru „lucrări de excepție și misiuni speciale” și recompensat cu o majorare salarială de 50%, este acum inculpat și trimis în judecată pentru luare de mită. (n.r. în dosar Răzvan Octavian Radu este acuzat de dare de mită) … Conform Statutului polițiștilor de penitenciare, odată cu punerea în mișcare a acțiunii penale, acest ofițer trebuia să fie pus la dispoziție. Data publică a informatiei, în ideea prezumției în care aceasta nu ar fi cunoscută cu mult înainte, 10 ianuarie 2025 (n.r. data trimiterii în judecată când dosarul a fost înregistrat pe site-ul Tribunalului Argeș), a trecut deja, iar polițiștii de penitenciare onești încă se uită la un om care, în ciuda acuzațiilor, continuă să-și ocupe postul cheie în unitate. Și nu orice post, ci unul care implică acces la informații clasificate “secret de stat”, scrie în comunicatul de presă al FSANP.

Legături dubioase

Culmea este că în perioada în care la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș aveau loc cercetările în dosarul în care era inculpat, ofițerul a dat în judecată Spitalul Penitenicar Mioveni și a cerut să-i fie acordat un spor anticorupție, având în vedere că atribuțiile sale de serviciu erau și de prevenirea corupției. ”Același ofițer, Răzvan Octavian RADU, inculpat pentru corupție, cere sporul anticorupție! Da, ați citit bine. Printr-un alt dosar aflat public la nivelul portalului de judecată, ofițerul penal este nemulțumit că salariul său nu are integrat un spor ce momentan nu a fost asigurat sistemul penitenciar: sporul anticorupție”, precizează reprezentanții FSANP.

 

Tot în comunicat sindicaliștii se întreabă cum este posibil ca ofițerul să mai fie păstrat în funcție, mai ales că în trecut au fost făcute publice imagini postate pe rețele de socialiare care atestă legăturile lui cu un cunoscut interlop din Clanul Duduianu. ”Încetați să mai țineți ochii închiși și opriți ca acest individ penal prieten cu interlopii să mai aibă acces la informații clasificate! Pentru binele tuturor, pentru un sistem penitenciar curat. Domnule ministru, vă rugăm, interveniți dumneavoastră! „Întâlnirile de gradul zero” ale polițiștilor de penitenciare cu „băieții interlopi” nu vor face decât să îngroape definitiv ideea de justiție în sistemul penitenciar”, scriu la finalul comunicatului sindicaliștii.