Echipa de robotică, în fața consilierilor

0
  • La Mioveni

Membrii echipei de robotică Techno-Maister din cadrul Liceului „Iulia Zamfirescu” au fost prezentați Consiliului Local Mioveni, la ultima ședință publică. Elevii tocmai au participat la etapa națională a competiției FIRST Tech Challenge România – cea mai mare competiție de robotică dedicată liceelor din România. 
Fiind la prima participare la acest nivel al competiției, echipa de robotică a liceului din Mioveni a reușit să se evidențieze, învingând adversari redutabili, la final clasându-se printre cele mai bune echipe din totalul celor 173 înscrise în concurs (80 de finaliste). Membrii echipei Techno-Maister sunt: Pufu Andrei-Florin (căpitan), Pavel David-Constantin, Coșereanu Florin-Mădălin, Ciucă Virgiliu-Gabriel, Badea Iulian-Gabriel, Radu Alex-Tudor, Neacșu Mihai și Cîrlănaru Mihai-Sebastian, coordonați de prof. Hăbuc Ștefăniță. Echipajul a făcut o scurtă demonstrație în fața Consiliului Local Mioveni, fiind la final felicitați de aleșii locali, aceștia urând-le și mult succes la următoarele concursuri de profil și un parcurs ascendent în etapele naționale și internaționale viitoare. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.