Temerar salvat de salvamontişti

0

Un turist care a pornit singur într-o drumeţie pe un traseu din Munţii Făgăraş a avut nevoie de ajutorul salvamontiştilor pentru a ajunge în siguranţă la tunelul de la Cota 2000 de unde şi-a putut continua drumul către Bâlea Lac. Omul nu avea echipament corespunzător unui astfel de traseu. . 
Turistul a urcat din Bâlea Lac pe Iezerul Caprei, zonă acoperită cu zăpadă în această perioadă. La un moment dat s-a și dezechilibrat și a căzut alunecând aproximativ 100 metri. În cădere şi-a rupt și beţele ceea ce i-a îngreunat avansarea prin nămeţi. Atunci a decis să coboare pe partea sudică spre traseul de vară. Aici s-a speriat de o alunecare de zăpadă, fenomen normal în această perioadă și care poate fi ușor evitat dacă ai experiență de munte iarna, spun salvamontiştii. S-a speriat crezând că va fi surprins de avalanşă şi a sunat la dispeceratul Salvamont. O echipă de la baza Salvamont Argeş, de la Cota 2000, a intervenit. În momentul când a certu ajutor, turistul de afla la circa 500 de metri de bază, de aceea salvamontiştii au ajuns repede la bărbat. L-au dus până la cabană, unde i-au oferit ceai cald, apoi l-au asigurat cu corzi şi l-au dus până la tunel pentru a-şi continua drumul către Bâlea Lac. „Poate nu ar fi rău să reamintim că întotdeauna pe munte trebuie să ai minimum un coechipier, turele de iarnă necesitând experiență acumulată în timp. Traseele sunt încă impracticabile, astfel că abordarea liniilor de urcare și coborâre se face prin parcurgerea muchiilor care ne oferă siguranță împotriva eventualei dinamizări a zăpezii”, a transmis Salvamont Argeş. Bărbatul nu ar fi trebuit să plece pe traseu singur. În plus trebuia să aibă echipament corespunzător, adică bocanci de iarnă şi colţari. Omul avea bocanci de munte şi nişte gheruţe ataşate care, spun salvamontiştii, nu sunt pentru o astfel de aventură pe un traseu montan de iarnă. M.S.