- În 2022
Conform datelor celui mai nou studiu al Hospitality Culture Institute, publicat luni, industria de servicii alimentare a scăzut, în România, cu 4%, până la valoarea de 5,44 miliarde euro, în 2022, pe fondul diminuării numărului de comenzi pe lună, de la 4,4 în 2021, la 3,3, anul trecut.
„În 2021, an cu restricţii în HoReCa, românii cumpărau mâncare gătită, în medie, de 4,4 ori pe lună. Aici sunt incluse atât comenzile de mâncare la birou sau domiciliu cât şi ieşirile la restaurant, bar sau cafenea. În 2022 ne aşteptam că numărul ocaziilor de consum să crească, însă vedem că nesiguranţa în rândul populaţiei a rămas la cote înalte din cauza creşterii inflaţiei, a facturilor la utilităţi şi a pericolului reprezentat de o posibilă recesiune. Aşadar, anul trecut, românii au devenit din ce în ce mai cumpătaţi şi au achiziţionat mâncare gătită, în medie, de doar 3,3 ori pe lună”, susţine Florin Maxim, fondator Hospitality Culture Institute.
49 lei, valoarea medie
Conform studiului, în ceea ce priveşte componentele industriei de servicii alimentare, piaţa de food delivery îşi păstrează prima poziţie câştigată în timpul pandemiei, cu o cotă de piaţă de 26%, urmată de consumul în restaurante (24%), achiziţia de mâncare gătită de la raioanele gastro ale supermarketurilor (12%), QSR (fără McDonald’s şi KFC) – 11%, şi self pick up (7%). Pe de altă parte, valoarea bonului mediu de cumpărături a crescut cu doi lei, de la 47 la 49 de lei, mult sub creşterea inflaţiei sau a preţurilor de consum.
Șase din zece comenzi, realizate online
Datele centralizate în cercetarea de specialitate relevă faptul că, în 2022, şase din zece (60%) dintre comenzile de mâncare au fost realizate online, fie prin intermediul platformelor de delivery, fie prin aplicaţia sau site-ul propriu al restaurantului. Studiul Hospitality Culture Research , aflat la cea de-a şasea ediţie, extrage date relevante atât prin metode cantitative, cât şi calitative, fiind analizată industria de servicii alimentare, obiceiurile de consum ale românilor şi trendurile din piaţa de sitting, delivery, dar şi retail (raioane gastro). Odată cu ediţia din 2022, cercetarea este realizată în parteneriat cu Tazz, care oferă un discount de 10% tuturor celor care cofinanţează studiul. Ediţia a VI-a a celui mai mare studiu asupra industriei de servicii alimentare a fost realizată de Exact Business Solutions, la comanda Hospitality Culture Institute, primul institut independent de cercetare, training şi consultanţă din România care studiază piaţa şi tendinţele din industria HoReCa. M.D.