Camera Deputaților a adoptat, miercuri, două legi privind modificarea Codului Penal. Prima vizează abuzul în serviciu, acolo unde a fost scos pragul valoric, iar cea de a doua reintroducerea Serviciului Român de Informații în dosarele penale. În acest fel au fost încălcate decizii ale Curții Constituționale, spun reprezentanții opoziției.
Curtea Constituțională a obligat Parlamentul României prin patru decizii, prima în 2015, două în 2017 și una în 2018, să pună în acord articolul din Codul penal cu privire la incriminarea infracțiunii de abuz în serviciu cu prevederile Constituției, prin instituirea unui prag valoric. De asemenea, există două decizii ale Curții Constituționale una în 2016 și alta în 2020 care resping orice reglementare în Codul de procedură penală care să permită folosirea ca mijloace de probă în dosarele penale a înregistrărilor realizate de SRI, dacă acestea nu privesc infracțiuni de siguranță națională sau infracțiuni care periclitează sănătatea, integritatea corporală sau viața unei persoane. Prin PNRR, România s-a angajat să pună în acord întreaga legislație penală și procesual penal cu aceste decizii ale Curții Constituționale, acestea reprezentând jaloane obligatorii de îndeplinit.
Legea SRI a trecut cu 168 voturi
Ca să respecte cerințele PNRR Guvernul a înaintat Senatului, prima cameră sesizată, o propunere în care nu exista un prag valoric la abuzul în serviciu. În privința SRI, proiectul de lege transmis de Guvern nu aducea nicio modificare articolului declarat neconstituțional de către CCR, ceea ce înseamnă că inițiatorul a reintrodus, tacit, SRI în dosarele penale. Legea, la care au fost adăugate niște amendamente, a trecut de votul Senatului în data de 29 martie 2023 și a ajuns la Camera Deputaților, care era for decizional, pe 3 aprilie. O zi mai târziu au ajuns la Comisia Juridică și tot atunci trebuia întocmit și raportul. Președintele comisiei, deputatul PSD Laura Vicol, și-a anunțat colegii că trebuie anulate toate amendamentele aduse legii Codului de procedură penală adoptate, prin vot, de Plenul Senatului, deoarece legea trebuie să intre la votul final al Camerei Deputaților exact în forma redactată de Guvernul României, fără nicio altă modificare. Pe 5 aprilie legea prinvind SRI a fost supusă votului în Parlament și a trecut cu 168 de voturi „pentru”, 75 de voturi „împotrivă” și 20 de abțineri.
A fost adoptată varianta Guvernului
Legea privind abuzul în serviciu votată de senatori prin care pragul era stabilit la 250.000 de lei, a ajuns de asemenea în Parlament. Imediat după adoptate a izbucnit un scandal iar Ministerul Justiției a propus un prag de 9.000 de lei, egal cu trei salarii minime. Nu a fost votată acestă formă, ci forma propusă de Guvern în care nu există prag valoric. Proiectul de lege pentru modificarea Codului Penal a fost votat de parlamentari fiind adoptat cu 191 de voturi „pentru”, 66 de voturi „împotrivă” și 12 abțineri. Grupurile parlamentare ale AUR, USR și ale neafiliaților au precizat că vor ataca la Curtea Constituțională ambele proiecte de lege adoptate. M.Sandu