Grevă generală pe termen nelimitat, la Prefectură!

4

Este grevă generală pe termen nelimitat la Prefectura Argeș, acolo unde funcționarii publici și personalul contractual protestează. Sindicaliștii cer trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat și vor ca salarizarea personalului să fie la nivelul funcţiilor publice de stat. Cel mai mare salariu net al unui angajat din Prefectura Argeș este de 3.900 de lei, la jumătate față de salariul net al unui angajat de la Consiliul Județean Argeș, spune Cosmin Enescu, funcţionar la Prefectura Argeș și președintele Sindicatului Egalitatea al Funcționarilor Publici care reprezintă 34 de prefecturi din țară.
Protestul a fost declanșat începând de ieri dimineață, în toate prefecturile din țară, implicit la Prefectura Argeş. „Am intrat în grevă generală pe perioadă nelimitată. Oamenii au venit astăzi pentru 2-3 ore. Noi avem raportul de serviciu suspendat, nu suntem plătiţi și nu mai venim la serviciu, stăm acasă. Suntem supăraţi că am ajuns Cenușăreasa administrației. Numărul colegilor este înjumătăţit la Instituția Prefectului. Sunt oameni care lucrau aici de 20 de ani şi au plecat. De ce credeţi? De bine? De un an de zile, zace în Parlament proiectul de lege privind trecerea funcțiilor teritoriale la funcțiile publice de stat. Nu este nimic nou, sunt atâtea instituţii care au trecut la funcţii publice de stat: ANAF, Vămi, OPC, APIA. Noi suntem funcționari publici teritoriali şi avem salariile la nivelul unui muncitor necalificat. Un angajat cu studii superioare de la Prefectura Argeș are salariul unui funcţionar dintr-o comună cum ar fi Râca. Cel mai mic salariu al unui funcţionar din prefectură este salariul minim pe economie şi cel mai mare salariu net este de 3.900 lei. Este o diferență foarte mare, de exemplu la Consiliul Județean Argeș este dublu. În toată țara sunt aproximativ 1800 de persoane, nu ar fi un efort bugetar. Nu întrerupem greva și dacă nu se vor rezolva revendicările, mergem la Parlament. Ne luăm familia, copiii, mergem şi stăm acolo în faţa Parlamentului”, a declarat Cosmin Enescu.

La Permise şi Paşapoarte e deschis

Liderul sindical spune că până acum nu au fost chemaţi la negocieri şi cu toate că au fost înaintate mai multe adrese cu revendicări, nu au primit niciun răspuns. Ce activităţi sunt blocate în cadrul Prefecturii Argeş ne spune tot Cosmin Enescu, președintele Sindicatului Egalitatea al Funcționarilor Publici: „ Colegii de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări şi Pașapoarte lucrează pentru că ei sunt funcționari publici cu statut special iar prin lege nu au dreptul la grevă, că sunt poliţişti. De aceea vor lucra altfel, erau solidari cu noi că și ei au aceeași problemă. Nu se lucrează la Apostilă și mai sunt tot felul de servicii, Comitetul pentru Situații de Urgență, Comisia de Fond funciar, nu se mai întrunesc. Nu se mai recepționează TIR-urile cu ajutoare care ar trebui să ajungă la primării să fie distribuite. Dacă un primar are nevoie de viza noastră de legalitate pentru un proiect pe PNRR noi nu mai dăm această viză și va pierde proiectul”, a spus acesta. Cosmin Enescu a precizat că el are un salariu net de 3.900 lei, salariul maxim. Acesta mai spus că o altă problemă este aceea că salariile nu sunt diferențiate în funcție de vechime, de aceea un funcționar cu o vechime de 20 de ani primește același salariu cu cel care are vechime de 30 de ani. M.Sandu