Sărbătorile Pascale au adus, anul acesta, în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean din Pitești (SJUP) un număr mare de pacienți din cauza exceselor alimentare sau de alcool. De asemenea, sute de pacienţi au apelat la 112 din cauza traumatismelor, problemelor cardiace și repiratorii.
Potrivit Cristinei Cazacu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Argeș, în cele patru zile, în Vinerea Mare, Sâmbăta Mare, prima și a doua zi de Paște, 709 pacienţi s-au prezentat la UPU. Dintre aceştia, 158 au rămas internați. Din totalul celor care au ajuns să primească îngrijiri medicale de la personalul din UPU, în perioada 14 – 17 aprilie a.c., numărăm peste 70 de cazuri de excese alimentare și de alcool. Dintre urgențele pentru care bolnavii s-au prezentat la spital, în zile de sărbătoare, amintim: accidente vasculare cerebrale – 11 cazuri; afecțiuni respiratorii – 42 de cazuri; afecțiuni cardiace – 64 de cazuri; hemoragii digestive superioare – 4 cazuri, pancreatită – 4 cazuri, colică renală – 22 de cazuri; alergii – 7 cazuri; comă – 4 cazuri, traumatisme – 114 cazuri. De asemenea, au ajuns în UPU și 4 victime ale accidentelor rutiere, 7 victime din agresiuni, 2 persoane intoxicate, 5 cu arsuri, 1 mușcată de pisică și 2 de câini. Din numărul total de prezentări, 236 de persoane au fost aduse la UPU cu ambulanțele SAJ, 36 cu echipaje SMURD și 4 cu echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Precizăm că 59 dintre pacienții care au ajuns la UPU au fost aduși prin transfer de la alte unități sanitare din Argeș, pentru a primi îngrijiri medicale și tratament de specialitate în cadrul SJU Pitești. Ca de fiecare data, au cerut ajutorul specialiștilor și pacienți cu afecțiuni care nu le puneau viețile în pericol și care nu reprezentau urgențe medicale (atac de panică, dop de cerum, dermatită).
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525