Femeie căzută de la etajul III

0
0

Tragedie petrecută în cartierul piteștean Trivale, miercuri seară. O femeie, în vârstă de 67 de ani, și-a găsit sfârșitul după ce a căzut de la etajul III al blocului în care locuia și s-a prăbușit pe o mașină. Nenorocirea s-a petrecut în timp ce soțul acesteia era în casă. Omul a văzuse că soția nu se mai află prin camere, dar a crezut ca s-a dus la baie. Victima era cunoscută cu o afecțiune psihică. Polițiștii iau in calcul și ipoteza sinuciderii. M.S.

„În seara zilei de 03 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc de locuințe.

Din păcate, echipajul medical a constatat decesul persoanei în cauză, femeie de 67 de ani.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor în cauză fiind întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal.

Pentru stabilirea cauzelor decesului, în cauză va fi efectuată autopsia medico-legală, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc,” a transmis IPJ Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.