Autostrada București – Pitești va fi lărgită la trei benzi

0

Două companii din România şi Turcia au depus, miercuri, oferte pentru proiectarea lărgirii la 3 benzi pe sens a unor sectoare din autostrăzile A1, A2 şi A3. Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
Ofertele au venit din partea companiilor Inpro Muhendislik Musavirlik Anonim Sirketi (Turcia) şi Total Business Land SRL (România). „Contractul prevede realizarea următoarelor tipuri de servicii: Expertiza Tehnică pentru fiecare dintre sectoarele de autostradă A1 Bucureşti – Piteşti; A2 Bucureşti – Fundulea şi respectiv A3 Moara Vlăsiei – Dumbrava; Studiul de Fezabilitate (SF) pentru fiecare dintre sectoarele de autostradă A1 Bucureşti -Piteşti şi A2 Bucureşti – Fundulea; Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF) pentru sectorul de autostradă A3, Moara Vlăsiei – Dumbrava”, a scris Pistol pe pagina sa de Facebook. Durata contractului este de 18 luni, din care 17 luni pentru realizarea celor 3 Studii de Fezabilitate. Valoarea estimată a procedurii este de 19,44 milioane de lei (fără TVA) iar sursa de finanţare este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile. M.D.