Cei mai buni kaiaciști și canoiști din lume au participat acum câteva zile la Cupa Mondială de la Szeged.
La competiția din Ungaria, România a participat cu 9 sportivi, două fete şi şapte băieţi. CSM Pitești a fost reprezentat la acest concurs de frații Adrian și Victor Stepan și Nadia Haidar, sportivi pregătiți de antrenorii Gheorghe Din, Alexandru Din și Agoston Siposs.
La 5 secunde de primul loc
Cel mai bun rezultat a fost obținut de Victor Stepan. Alături de Kateriyna Chabaniuk, sportivul argeșean s-a clasat pe locul 6 în finala probei de canoe dublu mixt pe distanța de 500 metri. Victoria a revenit kazahilor Serghei Emelianov şi Rufina Isakova, cu timpul de 1 h 51 min 97/100, în timp ce Chabaniuk şi Stepan au încheiat la 5 sec 86/100.
La canoe-2 masculin pe 1.000 metri, fraţii Adrian şi Victor Stepan s-au clasat pe locul 6 în prima semifinală (3:58.28).Trebuie precizat faptul că Victor și Adrian Stepan sunt juniori, competiția din Ungaria fiind prima întrecere de mare anvergură la care au avut de luptat cu cei mai buni seniori din lume.
Trei medalii de aur pentru România
Tot duminică, Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă au câştigat Finala B a probei de canoe-2 masculin pe 500 metri, cu timpul de 1 min 43 sec 40/100, urmaţi de italienii Nicolae Crăciun/Daniele Santini, la 21/100, notează Agerpres.
Cu trei medalii de aur, câştigate de Cătălin Chirilă (canoe simplu pe 500 m, respectiv 1.000 m) şi de Ilie Sprincean şi Oleg Nuţă (canoe-2 masculin, 1.000 m), România a încheiat pe locul al treilea în clasamentul final pe medalii, devansată de Ungaria, 4-2-5, şi Spania, 3-3-1. M.D.