Rolele au omorât o fetiţă de 9 ani!

0
  • Accident cumplit la Ştefăneşti



Tragedie petrecută duminică, la Ştefăneşti. O fetiţă în vârstă de 9 ani, a murit după ce a căzut cu rolele, în apropierea locuinţei. Micuţa a fost transportată în stare gravă la spital. Deşi a fost supusă unei intervenţii neurochirurgicale, nu a putut fi salvată. A decedat la câteva ore de la accidentul pe care l-ar putea suferi orice copil.


Micuţa Iustina Vulpe era elevă în clasa a III-a la Școala Gimnaziala Constantin Brâncoveanu din Ştefăneşti. Fetiţa a ieşit la joacă duminică. Împreună cu o copilă în vârstă de 12 ani, s-a plimbat cu rolele înainte de prânz. Se spune că la un moment dat, Iustina a căzut lovindu-se puternic la cap. Fetiţa a fost transportată de urgenţă la spital. Fiind în stare gravă, a fost dusă la Secţia Neurochirurgie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, acolo unde medicii au decis să o opereze de urgenţă. Cu toate acestea mica pacientă nu a supravieţuit. A decedat în jurul orei 15.00, cadrele medicale sesizând Poliţia.
A fost declanşată o anchetă
Oamenii legii au declanşat o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc cumplitul accident. Cercetările sunt în curs de desfăşurare. Pe părinţii rămaşi fără copil, nu-i mai consolează însă nimic. Pierderea suferită i-a distrus! Luni dimineață, directoarea școlii unde învăța Iustina, a publicat un mesaj de condoleanțe pe pagia de socializare şi astfel colegii au aflat de moartea copilei. „Școala Gimnaziala Constantin Brâncoveanu anunță cu regret trecerea în neființă a elevei Vulpe Iustina. Sincere condoleanțe familiei!” a scris directoarea unităţii de învăţământ. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.