Sporul natural al populației se menține negativ

0

Potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS), sporul natural al populaţiei României s-a menţinut negativ în luna aprilie a acestui an, la minus 8.902 de persoane. 
În aprilie 2023 s-a înregistrat naşterea a 10.708 copii, cu 1.629 mai puţini decât în luna martie 2023.
Numărul deceselor înregistrate a fost de 19.610 (10.139 bărbaţi şi 9.471 femei), cu 1.781 decese (958 bărbaţi şi 823 femei) mai puţine decât în luna martie 2023.
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna aprilie 2023, a fost de 65 copii, în scădere cu 15 faţă de luna martie 2023.
În primele trei luni din 2023 valorile naşterilor şi deceselor au avut aceeaşi evoluţie, în luna martie înregistrându-se creşteri ale ambelor fenomene faţă de luna anterioară. În luna aprilie cele două fenomene demografice au înregistrat scăderi faţă de luna precedentă.În luna aprilie 2023, 67,8% din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8.394 decese, reprezentând 42,8%, la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 4.902 decese, reprezentând 25% la persoanele de 70-79 ani) şi 17,7%, reprezentând 3.478 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani.
La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (86 decese), 20-29 ani (74 decese) şi 5-19 ani (51 decese).
După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna aprilie 2023 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (10.774 persoane, reprezentând 54,9%), tumorile (3.573 persoane, reprezentând 18,2%) şi bolile aparatului respirator (1.862 persoane, reprezentând 9,5%).
Mai puține divorțuri și mai multe căsătorii
Conform INS, în luna aprilie 2023, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 7.590 căsătorii, cu 2.828 mai multe decât în luna martie 2023. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1.852 în luna aprilie 2023, cu 288 mai puţine decât în luna martie 2023. Datele INS arată că numărul născuţilor-vii înregistrat în luna aprilie 2023 a fost mai mic cu 2.853 comparativ cu aceeaşi lună din 2022. Numărul căsătoriilor a fost, în luna aprilie 2023, cu 708 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna aprilie 2023 s-au pronunţat cu 150 divorţuri mai puţine decât în luna aprilie 2022. M.D.