- Până vineri se va desfășura ultima săptămână de școală, înainte vacanței de vară
Profesorii suspendă greva, după patru săptămâni de proteste. Decizia a fost luată după consultarea liderilor organizațiilor sindicale FSLI și “Spiru Haret”.
Anunțul a fost făcut luni de liderii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Potrivit sindicaliștilor, decizia este condiționată de introducerea în OUG, care urma să fie va fi aprobată ieri în ședință de Guvern, a prevederilor legate de salariul de bază al profesorului debutant cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024. “Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a: – principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public; – acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024. În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, potrivit unui comunicat comun al celor două sindicate. S.M.