- Preliminarii EURO 2024: Elveția – România, astăzi, ora 21:45
După chinul din Kosovo, 0-0 la Priștina,„tricolorii” au parte de un joc și mai greu: Elveția – România. Întâlnim o echipă care s-a calificat mereu la toate turneele finale. Mai mult decât atât, elvețienii au fost în fazele eliminatorii la Euro 2020 și CM 2022. Astfel că misiunea băieților lui Edi Iordănescu pare imposibilă în această deplasare. Dar nu depindem de o victorie în acest joc pentru a ne califica la Campionatul European, în condițiile în care vor obține biletele pentru Germania primele două clasate din grupă.
Echipa națională a României va avea parte luni seară de cel mai complicat test de până acum în preliminariile Euro 2024. Băieții lui Edi Iordănescu se deplasează pe terenul liderului Elveția, care este favorită clară să câștige această grupă. Să nu uităm că vorbim totuși despre selecționata care a eliminat Franța în optimile de finală de la Euro 2020. ”Les Bleus” erau atunci campioni mondiali en-titre. Elveția și-a respectat până acum statutul de favorită al grupei și a câștigat categoric meciurile de debut contra celor din Israel și Belarus. Au fost ceva emoții vineri în Andorra, cel puțin dacă ne uităm la scorul de pe tabelă (2-1). Diferența de valoare dintre cele două selecționate nu poate fi pusă la îndoială. Lotul României este cotat la aproximativ 75 de milioane de euro. Cel mai valoros fotbalist român este Radu Drăgușin, care a evoluat în Serie B sezonul recent încheiat. În schimb, Elveția este cotată la 243,5 de milioane de euro și are jucători titulari în cele mai importante campionate europene. Cel mai bine cotat elvețian este goalkeeperul Gregor Kobel, de la Borussia Dortmund.
Cele două selecționate s-au întâlnit de 13 ori în istorie, iar echipa națională a României conduce la capitolul victoriilor obținute în aceste dueluri anterioare. „Tricolorii” s-au impus în cinci rânduri, în vreme ce elvețienilor le-au revenit patru succese. Alte patru partide s-au terminat la egalitate. Ultimul meci Elveția – România a avut loc chiar la ultimul turneu final la care am fost prezenți. Este vorba despre Euro 2016. Bogdan Stancu a deschis scorul din penalty contra ”Nati”, dar elvețienii au egalat în a doua repriză, prin Mehmedi. Scorul final a fost 1-1, iar acela a rămas singurul punct obținut de selecționata antrenată la acea vreme de Anghel Iordănescu. În celelalte două partide am pierdut contra Franței (1-2) și Albaniei (0-1). S.M.