237 de bilete de tratament pentru pensionari!

0

La Casa Județeană de Pensii Argeș a ajuns seria 9 de bilete de tratament balnear din acest an, cu date de plecare în perioada 9 – 12 iulie 2023. 
În Argeș fost repartizate 237 de bilete de tratament balnear în stațiunile 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia, Moneasa, Neptun, Olănești, Pucioasa, Sângeorz, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Sovata și Techirghiol. Repartiția poate fi consultată și pe site-ul instituției www.cjparges.ro

Se dau până pe 30 iunie

Eliberarea biletelor se face până în data de 30 iunie 2023, conform planificării care este anunțată telefonic fiecărui beneficiar. Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensie. În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția.
Plata contribuției individuale se poate face numerar sau cu cardul la ghișeul bilete de tratament balnear. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii mai/iunie 2023 (original sau copie) și xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie. I.I