În urma negocierilor din această lună cu reprezentanţii Guvernului României, reprezentanţii Sanitas au obţinut creşteri de venit pentru toate categoriile de salariaţi pe care îi reprezintă, care vor fi acordate începând cu 1 august.
Anunțul a fost făcut de organizația sindicală prin intermediul unui comunicat de presă. În urma negocierilor, reprezentanţii Sanitas au obţinut, printre altele, încadrarea tuturor salariaţilor din Anexa II şi Anexa VIII la Legea 153/2017 (atât salariaţii din Sănătate, cât şi cei din asistenţă socială) la salariul de bază maxim prevăzut de lege. Totodată, sindicaliştii au obţinut creşteri de venit pentru toate categoriile de angajaţi din sănătate, iar sursa de finanţare pentru aceste creşteri să fie Fondul Naţional Unic de Sănătate (FNUASS), nu bugetele instituţiilor medicale. Potrivit Sanitas, aceste creşteri vor fi acordate începând cu 1 august şi reprezintă plata parţială, în avans, a creşterilor de venituri ce vor fi prevăzute în noua Lege a salarizării, acest lucru fiind şi o garanţie a faptului că noua legislaţie salarială va aduce creşteri pentru toţi salariaţii din sistem. M.D.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525