Ursul l-a mușcat de picior

1

Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Mihăești, a fost atacat de urs ieri dimineață, în timp ce se ducea în stația de autobuz. Bărbatul a fost mușcat de gleznă și se află internat la Spitalul Municipal Câmpulung.
Întâmplarea a avut loc ieri dimineață cu puțin înainte de 5.30. Mihai E. ,un bărbat în vârstă de 47 de ani, despre care se spune că este angajat la uzina Dacia-Renault, mergea către drumul principal cu intenția de a ajunge la stația de autobuz pentru a merge la serviciu. Cum locuiește mai departe de strada principală, a folosit o scurtătură luând-o pe o uliță plină de vegetație, pe unde trece și un pârâu. La un moment dat, dintre niște tufișuri a apărut un urs. Mihai E. s-a speriat, la fel și ursul care a sărit către el și l-a atacat. L-a mușcat pe piciorul drept. Omul a țipat de durere și animalul a fugit. Bărbatul a sunat la 112 și a alertat autoritățile spunând că are nevoie de ajutor. Deși avea o rană de circa 7 centimetri la picior, omul a mers până la drumul principal, acolo de unde a fost preluat de un echipaj medical. „ Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung a intervenit în localitatea Mihăești, în cazul unei persoane rănită de un urs. Ajuns la locul intervenției, echipajul medical a preluat și transportat la spital o victimă de sex masculin, în vârstă de 47 de ani, care prezenta o plagă prin mușcătură la nivelul membrului inferior drept, zona gleznei”, au transmis reprezentaţii ISU Argeş despre acest caz. În zonă a fost transmis și mesaj RoAlert. Mihai E. a fost dus la Spitalul Municipal Câmpulung. „Pacientul are o plagă la gambă, este stabil și primește tratament profilactic. Este internat și o să rămână cel mai probabil până mâine (n.r. astăzi) internat. Este în afara oricărui pericol”, a transmis medicul Andrei Aron, consilierul primarului în domeniul Sănătăţii.
M.Sandu