O clădire de la CITO Tigveni închisă temporar!

0
  • Noi măsuri la centre de îngrijiri din Argeș

Prefectura Argeș a anunțat ieri că un corp al unui centru de îngrijiri pentru persoane cu dizabilități a fost închis temporar din cauza condițiilor de igienă precare. Este vorba de Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Tigveni, acolo unde au fost descoperite uși lovite, mobilier sanitar rupt, etc. S-a dispus suspendarea temporară a activității într-una dintre cele 8 clădiri ce aparțin centrului.
Despre măsurile ce au fost luate în urma verificărilor a vorbit prefectul județului Argeș. ”Raportarea sancțiunilor pentru cea de a treia zi de controale în Argeș, arată astfel: au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale în valoare de 264500 lei. Astăzi (n.r. ieri) a fost suspendată temporar activitatea unui corp de clădire aparținând unui centru pentru persoane cu dizabilități. Decizia a fost luată pentru că, în locația în care sunt 4 dormitoare, nu erau îndeplinite condițiile de igienă. Mobilierul era deteriorat, la fel și parchetul, ușile erau lovite, mobilierul sanitar era rupt! Inspectorii spun că întregul imobil are un grad ridicat de uzură. 5 persoane care erau în acele dormitoare vor fi relocate în alte imobile ale centrului”, a declarat Radu Perianu. Este vorba de un corp de clădire de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Tigveni. Centrul are 8 corpuri, unul fiind în stare bună, iar celelalte 7 mai vechi.
Dintre acestea 7, unul are tâmplărie uzată, uși lovite, iar condițile de igienă lasă de dorit. În centru se află persoane cu grave afecțiuni, unele de natură psihică, acestea având un comportament violent.
În cadrul CITO Tigveni a fost demarat un proiect de amenajare a altor clădiri de aceea în cele vechi nu s-a mai investit. Se pare că pentru neregulile depistate, pe lângă întreruprea temporară a activității, vor fi date sancțiuni și avertismente. M.Sandu