Salarii mai mici pentru muncitorii din construcții

2

Salariul minim net al lucrătorilor din sectorul construcţiilor se va diminua cu 780 de lei odată cu eliminarea facilităţilor, a anunțat preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin. S.M.
„Odată cu eliminarea acestor facilităţi, impactul va fi că din actualul brut de 4.000 de lei va trebui plătită contribuţia la CASS, care înseamnă 400 de lei, impozitul pe venit încă 230 de lei, contribuţia asigurătorie pentru muncă 90 lei. Deci în urma eliminării facilităţii, salariul minim net a lucrătorilor se va diminua cu 780 lei”, a explicat argeșeanul care conduce sindicaliștii din România. Prin acordul făcut de Guvern cu sectorul de construcţii, facilităţile fiscale trebuie să fie eliminate treptat, între 2025 şi 2028. Conform datelor prezentate de Federaţia Generală a Sindicatelor „Familia”, de aceste facilităţi fiscale beneficiază circa 550.000 de angajaţi, din care 100.000 în industria producătoare de materiale de construcţii, iar contribuţia la Fondul de pensii este de 5,61 de miliarde de lei pe an. Efectele facilităţilor, sunt, potrivit sindicaliştilor: reducerea evaziunii în construcţii; investiţii în dezvoltarea profesională a angajaţilor; creşterea volumului activităţii în construcţii, care a dus la colectarea de taxe mai mari în sector (impozit pe venituri, impozit pe dividende etc); majorarea ponderii sectorului în PIB; încetinirea exodului forţei de muncă către alte ţări din Europa, dar şi readucerea lucrătorilor români acasă.
Dacă facilităţile vor fi eliminate, semnalează sindicaliştii, va încetini creşterea sectorului şi contribuţia sa la PIB, se vor înregistra întârzieri la proiectele prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sau vor fi efectuate lucrări de proastă calitate.
De asemenea, există riscul reducerii capacităţii de absorbţie a fondurilor europene cu circa 20%, până în 2030, şi vor creşte cazurile de muncă nedeclarată sau sub-declarată, iar lucrătorii calificaţi vor pleca spre alte ţări din UE etc.