Înjunghiat pe stradă, în Centru

0

Ieri, în jurul prânzului, a avut loc un incident deosebit de grav în apropiere de policlinica de pe bulevardul I.C Brătianu, din Pitești. În urma unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 34 de ani, a fost înjunghiat de mai multe ori și a ajuns la spital. Acesta nu a rămas internat. M.Sandu
Agresiunea a avut loc în jurul orei 12.00 în spatele policlinicii de pe bulevardul I.C Brătianu, din Pitești, în zona scărilor. Cel care a sunat la 112 este chiar bărbatul înjughiat.” În ziua de 25 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către un tânăr de 34 de ani, cu privire la faptul că o persoană necunoscută l-ar fi tăiat cu un cuțit, în timp ce se afla în apropierea unui bloc de locuințe din Pitești. La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, stabilind că cele sesizate se confirmă. Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești. Persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri, în urma investigațiilor stabilindu-se că a suferit leziuni prin tăiere, fără ca acestea să îi pună viața în pericol. La acest moment se desfășoară verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.

Avea trei răni

La spital s-a constatat că victima are trei răni. Medicii au precizat că niciuna nu-i pune în pericol viața. După ce i-a fost acordat ajutorul medical, bărbatul nu a rămas internat. Acesta nu le-a dat multe detalii polițiștilor cu privire la conflict. Chiar și descrierea pe care a oferit-o cu privire la agresor este vagă. Oamenii legii au găsit o cameră de supraveghere din zonă care însă e la ceva distanță și nu a surprins momentul atacului. Din detaliile oferite de victimă niciuna dintre persoanele care se văd pe imagini nu corespunde descrierii. La închiderea ediției noastre autorul atacului nu fusese găsit.