Turcul are interdicție să intre în România și în U.E.

0

În urma unui control făcut de poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Argeş, s-a stabilit că un tânăr, în vârstă de 29 de ani, cetățean turc, stătea ilegal în județul Argeș. Acesta este obligat să părăsească România și nu mai are voie să intre în nicio țară din Uniunea Europeană o perioadă de 6 luni. M.Sandu
Poliţiştii de imigrări din Argeş au făcut controlul miercuri, 26 iulie. Acţiunea avea ca scop combaterea şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza de competenţă. Oamenii legii au depistat un bărbat de 29 de ani, din Turcia, care nu mai avea dreptul șederii în România. ”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de imigrări au stabilit că acesta a intrat legal în România, a beneficiat de drept de ședere în scop de muncă, iar la expirarea perioadei de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre. Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele acestuia decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile. De asemenea, persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1200 lei în conformitate cu prevederile O.U.G 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La ieșirea din țară, va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 6 luni”, au transmis poliţiştii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Argeş.