Chiar la început de an 2020, elevi ai şcolii au participat la două competiţii importante, amândouă la nivel internaţional. Încă din vremuri străvechi, caroliştii au demonstrat că duc mai departe cu respect numele pe care regele Carol I l-a dat acestui colegiu.
Moot Court la ediţia a V-a!
În perioada 26 ianuarie -1 februarie 2020, orașul Gdynia din Polonia a găzduit cea de-a 5 ediție a concursului internaţional Moot Court pentru elevi.
Colegiul Național Pedagogic “Carol I” din Câmpulung a participat la competiția “Moot Court International” din Gdynia cu opt elevi – Bertha Zidaru, Emanuela Grigorescu, Georgiana Pătru, Bianca Godea, Teodor Manu, Ioana Manole, Cătălina Vlad, Sânziana Șendroiu, coordonați de prof. Laura Căciulă și aflați sub îndrumarea de specialitate a avocatei Brîndușa Popescu.
Organizatorul este Justice Resource Center (JRC) din New York, un parteneriat public / privat înființat în 1991, al cărui mandat este acela de a dezvolta, implementa, reproduce și evalua proiecte de învățământ legate de lege, care au un impact pozitiv asupra populației de vârstă școlară.
Dezbat un caz fictiv de crime de război
Un alt partener al acestei competiții este Fundația Nederland-România, reprezentată de Cristina Cristescu, absolventă a Colegiului muscelean, de altfel, Fundație prin care o mare parte din elevii Colegiului Național Pedagogic ”Carol I” au participat și au fost angrenați activ la o serie de proiecte europene.
În acest an la Gdynia au intrat în competiție tineri din Statele Unite ale Americii, Polonia, Mongolia, Africa de Sud, Saint Marteen, Venezuela, Scoția, Bulgaria, Rusia, Zimbabwe și Azebaidjan.
Cazul fictiv dezbătut în competiția Moot Court a fost elaborat folosind regulile și legile Curții Penale Internaționale și este o simulare a unui proces legat de crime de război. Elevii au intrat în rolul acuzării, respectiv al apărării și au fost jurizați de judecători reali din Polonia.
Participarea la un concurs internațional de nivelul acesta reprezintă o șansă extraordinară pentru dezvoltarea personală a oricărui tânăr.
Colegiul Național Pedagogic ”Carol I” este reprezentat în această etapă a proiectului de: Diana-Andreea Dumitru (cls.XI-a B), Cătălina Ioana (cls.XI-a B), Ioana Neguș (cls. a X- a A), Maria-Alexandra Lixandru (cls. a X- a C), Mădălina Grecu (cls. a X- a C), Ioana Șovu (cls. a X- a C), Bianca Tican (cls. a XII- a D), Eduard Dumitrescu (cls. a XII- a D), Alexandru Rizea (cls. a XI- a B) și Alessandra Roxana Dinu (cls. a XII- a B), având ca însoțitori/coordonatori prof. Delia Manole și Despina Stoica.
Despre Colegiul Carol I
La Bucureşti, pe 22 noiembrie 1867, au fost deschise cursurile celei de a doua şcoli normale din Principatele Române. Prin decretul semnat la 20 octombrie 1867, domnitorul Carol I a numit o comisie care avea rolul de a se ocupa de pregătirea lucrărilor în vederea organizării ,,unei şcoli preparatoare de învăţători săteşti” la Bucureşti. Comisia era alcătuită din Carol Davila, Constantin Esarcu, V.A.Urechia, Gr.Ştefănescu şi August Treboniu Laurian, coordonator fiind Dimitrie Gusti. La sugestia regelui Carol I , demersurile strămutării Şcolii Normale ,,Carol I” din Bucureşti la Câmpulung au început în anul 1887. Terenul pe care urma să se construiască un local propriu pentru şcoala normală de la Câmpulung a fost ales de Dimitrie Sturza şi Spiru Haret, lângă Biserica Flămânda, unde fusese o şcoală cu întreţinere gratuită pentru cei ce învăţau, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. După reforma învăţământului din 1948, s-a numit Liceul Pedagogic Câmpulung-Muscel. B. Radu