CS Mioveni – FC Botoșani și FC Bihor Oradea – FC Argeș, în play-off-ul Cupei României!

0

CS Mioveni și FC Argeș și-au aflat ieri adversarele pe care le vor întâlni în play-off-ul Cupei României. Sorții au decis ca CS Mioveni să întâlnească pe FC Botoșani, echipă de Liga I, iar FC Argeș să dea piept cu FC Bihor Oradea, formație care activează în cel de-al treilea eșalon fotbalistic al României. Meciurile se vor disputa pe 30 august, excepție pot face numai partidele televizate. Programul urmează să fie anunțat de FRF.
La tragerea la sorți de la Casa Fotbalului au participat 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior şi 8 echipe din Liga 1. Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele patru echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de campionat.
Echipele au fost împărțite în două urne valorice, în Grupa A fiind repartizate FC Voluntari, U Cluj, FC Botoșani, FC Hermannstadt, Oțelul Galați, Poli Iași, UTA și Dinamo, iar Grupa B, Metaloglobus, SCM Zalău, FC Bihor Oradea, Progresul Pecica, Unirea Dej, CSC Dumbrăvița, Phoenix Buziaș, Viitorul Șimian, CSM Deva, Corvinul Hunedoara, CSC 1599 Șelimbăr,CSM Alexandria, Chindia Târgoviște, CS Tunari, Concordia Chiajna, CSA Steaua,Viitorul Ianca, Gloria Buzău, FC Bacău, Csikszereda Miercurea Ciuc, Ceahlăul Piatra Neamț, Unirea Slobozia, FC Argeș și CS Mioveni.
Meciurile din play-off-ul Cupei României:
1.Metaloglobus – Dinamo
2.FC Bacău – Oțelul
3.Unirea Slobozia – Hermannstadt
4.CSC Dumbrăvița – UTA
5.Ceahlăul – U Cluj
6.SCM Zalău – Poli Iași
7.CSC 1599 Șelimbăr – FC Voluntari
8.CS Mioveni – FC Botoșani
9.Progresul Pecica – Viitorul Șimian
10.FC Bihor Oradea – FC Argeș
11.CSM Alexandria – Concordia Chiajna
12.Unirea Dej – CSA Steaua
13.Viitorul Ianca – CS Tunari
14.Phoenix Buziaș – Chindia
15.Corvinul Hunedoara – Csikszereda
16.CSM Deva – Gloria Buzău M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.