Marți seara în localitatea Cotmeana s-a produs un accident rutier între un autoturism și un autotren. Din fericire nu au fost victime omenești. Doi tineri au fost asistați la fața locului. Aceștia prezentau atac de panică. După stabilizare, cei doi au refuzat transferul la spital. La fața locului s-au deplasat și polițiștii argeșeni care au demarat cercetările.Polițiștii Biroului Rutier au demarat cercetările în acest caz, urmând să stabilească modul în care s-a produs accidentul și cine se face vinovat de producerea acestuia.
Prins beat la volan
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un bărbat de 33 de ani, din Beleți-Negrești, care conducea un autoturism în localitatea de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.”Având în vedere valoarea în urma testării cu aparatul etilotest, mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, subliniază cadrele IPJ Argeș.
La volan, deși nu avea permis
Polițiștii Formațiunii Rutiere Ștefănești au depistat o tânără de 24 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe str. Valea Mare Podgoria, pe raza localității de domiciliu, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cea în cauză nu figurează ca deținător de permis de conducere. Totodată, din verificări a rezultat că autoturismul i-ar fi fost încredințat pentru conducerea pe drumurile publice de către o femeie de 27 de ani, din Ștefănești. B R.