Sub control judiciar după ce și-a lovit amicul

0

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe. Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 13 spre 14 iulie a.c., pe fondul unui conflict spontan, un tânăr de 22 de ani, din Moșoaia, ar fi lovit o altă persoană, cu un pahar, în timp ce se aflau la un local din Pitești. Reamintim că în ziua de 03 august, după administrarea probatorioului, tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.