Vineri seara, un bărbat a fost găsit decedat într-un imobil din comuna Bascov. Este vorba despre un bărbat de 55 de ani care s-a autoaccidentat și din cauză că a pierdut foarte mult sânge, a decedat.
Polițiștii piteșteni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat de 55 de ani a fost găsit la domiciliul pe raza comunei Bascov, decedat. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, a rezultat că bărbatul prezenta o plagă tăiată la un membru superior, posibil survenită ca urmare a unei autoaccidentări, care a generat o leziune cu pierdere masivă de sânge. ”În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, iar cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea autopsiei medico-legale. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, transmite IPJ Argeș.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525