Astăzi nu jucăm la egal!!!

0
  • Preliminarii EURO 2024: România – Kosovo, ora 21:45

România – Kosovo se joacă diseară de la 21:45, pe Național Arena, dar partida va fi transmisă și la TV pe Antena 1. Întâlnirea contează pentru preliminariile EURO 2024.
Tricolorii sunt pe locul 2 în grupa I, cu 9 puncte din 5 partide, golaveraj 7-5, în timp ce Kosovo e pe 5, cu 4 puncte, 5 goluri marcate și 6 primite. Meciul va arbitrat de francezul Willy Delajod. România a remizat sâmbătă, 1-1, pe teren propriu, cu Israel, după ce a deschis scorul prin Alibec, în minutul 27, fiind egalată de Glouch (53). Jocul naționalei noastre a fost execrabil, mai ales în repriza a doua, când oaspeții și-au creat multe ocazii de a tranșa disputa. Gsp.ro scrie că după acest meci ar putea apărea mai multe schimbări în primul 11 față de jocul sus-amintit: Adrian Rus în locul lui Dăgușin, Sorescu sau Camora în stânga defensivei, în locul lui Bancu, Olaru și Tudor Băluță în locul lui Răzvan Marin și, respectiv, al lui Marius Marin. De asemenea, Ianis Hagi și Mihăilă ar putea intra din start. România nu a câștigat niciuna din ultimele 3 confruntări din aceste preiminarii, dar nici nu a pierdut (3 remize), fiind neînvinsă în cele 5 partide disputate până acum.

Remiză în tur!

Kosovarii au egalat de două ori Elveția în confruntrea de sâmbătă, golul de 2-2 venind în minutul 90+4, de la Muriqi. După acest egal surprinzător, naționala din micul stat cu 1,8 milioane de locuitori a intrat în cărțile calificării, iar o victorie marți o poate duce și mai proape de un obiectiv teoretic intangibil, calificarea la un turneu final. În afara lui Muriqi, pe care l-am numit mai sus, mai sunt și alți jucători care evolueză la echipe importante din Europa: fundașul central Amir Rrahmani la Napoli (autorul autogolului prin care Elveția a condus cu 2-1), portarul Muric la Burnley, fundașul dreapta Vojvoda la Torino și fundașul stânga Paqarada la Koln. În lot se află și Albion Rrahmani, atacantul Rapidului cu patru goluri în două meciuri pentru giuleșteni, dar el a fost doar rezervă contra Elveției. Zymer Bytyqi și Elbasan Rashani sunt accidentați. Kosovo nu a reușit nicio victorie în cele cinci dueluri de până acum din această grupă Cele două combatante s-au mai întâlnit doar în partida tur a actualelor preliminarii, când a fost 0-0 la Pristina, după un joc controlat de gazde, în care ai noștri s-au mulțumit cu egalul. Kosovarii au ratat câteva bune ocazii de gol. S.M.