După puncte la Miercurea Ciuc!

0
  • Liga 2, Etapa 6: Csikszereda – CS Mioveni, sâmbătă, ora 11:00

CS Mioveni face o deplasare grea în acest week-end, la MIrcurea Ciuc acolo unde va întâlni formația din localitate, Csikszereda.
Meciul de sâmbătă, de la ora 11:00, face parte din etapa a 6 a Ligii a doua.
Gazdele de mâine a avut evoluții și rezultate oscilante în acest debut de campionat, în care au câștigat (3-0 cu Progresul Spartac), pierdut (0-3 cu Chiajna) și remizat (1-1 cu Reșița) pe propriul teren și au pierdut (0-2 la Corvinul) și remizat (1-1 la Viitorul Tg Jiu) în deplasare. După primele 5 etape, Csikszereda are 5 puncte și e pe locul 13.
De partea cealaltă, echipa lui Schumacher este pe locul 11 în clasament cu 6 puncte.
În ceea ce privește rezultatele, Mioveniul a remizat în primele 3 etape (0-0 cu Buzău, 0-0 la FC Argeș, 1-1 cu Slobozia), a câștigat apoi la Ceahlăul cu 1-0 și a pierdut etapa trecută acasă, cu Dumbrăvița.
Cele două echipe s-au mai întâlnit până acum de 4 ori. Prima dată în sezonul 2019/2020, când a fost 3-0 la Mioveni pentru galben-verzi, iar apoi, meciul din retur s-a anulat pentru că a venit pandemia.
Apoi, în sezonul următor, 2020/2021, a fost 1-1 la Mioveni și 0-0 la Miercurea Ciuc în sezonul regular, după care s-a terminat 2-2 în play-off, iar finalul campionatului argeșenii au promovat.
CS Mioveni poate da o nouă lovitură în această etapă, o victorie în deplasare fiind binevenită, mai ales după înfrângerea din etapa trecută, de acasă. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.