Elevi amendați de jandarmi!

0

În data de 13 noiembrie a.c., jandarmii din cadrul Detașamentului de jandarmi Câmpulung au depistat doi elevi (dintre care unul minor) ai unui liceu din municipiul Câmpulung care fumau în incinta unității de învățământ. Cei doi au fost sancționați cu amendă în valoare de 100 lei, respectiv 50 de lei, conform Legii 349/2002, au transmis reprezentanții IJJ Aregeș.

De la începutul anului 2023 și până în prezent, jandarmii argeșeni au desfășurat activități specifice în zona instituțiilor de învățământ de pe raza județului, constatând peste 300 de fapte de natură contravențională în baza Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate pentru fapte de acest gen, de la începutul anului până în prezent, a fost de 57.050 lei.