Un cunoscut medic a murit la 47 de ani!

0

A încetat din viață Dragoș Mihancea, la vârsta de 47 ani, cunoscut medic de diabet și boli de nutriție. Acesta a fost răpus de o boală cruntă. Dragoș Mihancea face parte dintr-o familie de medici. La rândul ei, soția lui Anca este medic stomatolog.

Dragoș Mihancea a murit acasă. Joi seara le-a spus apropiaților care il vegheau la pat: „Eu plec! Rămâneți în credință”, a zâmbit și le-a făcut semn ușor cu mâna. Apoi a picat într-o stare de comă. I-au fost alături până în ultima clipă: mama, părintele duhovnic Rafael Vintilă, fiul, fratele, soția și cântărețul de la biserica unde se ducea săptămânal la Sfânta Liturghie. Aceștia i-au citit rugăciuni de alinare și ușurare a sufletului în trecerea către veșnicie. A fost uns cu sfântul mir. A murit în cursul nopții.

În cei doi ani de suferință a avut o îndelungă răbdare nu s-a plâns și a acceptat cu supunere boala care îi măcina trupul. Acesta are un fiu în vârstă de 20 de ani și o fetiță de 12 ani. Ultima dorință a doctorului Mihancea a fost să meargă în pelerinaj, în Israel, la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos. Plecarea era programată pentru luna octombrie dar din nefericire, din cauza izbucnirii războiului nu a putut să mai ajungă.

Medicul Dragoș Mihancea va fi înmormântat în Ajunul Crăciunului, duminica 24.12.2023, ora 13, la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Pitesti, cartier Trivale! Trupul său adormit este depus la capela de la complexul 2 din Trivale. La slujba de înmormântare este așteptat și ÎPS Calinic.

„Vestea încetării din viaţa pământească a doctorului Dragoș ne-a întristat inima, dar, totuşi, nu suntem „ca cei care nu au nădejde” (I Tesaloniceni 4, 13), ştiind că moartea este uşă spre veșnicie. Prin Spovedanie și Împărtășanie, și-a pregătit haina de lumină, pentru mutarea către lăcașurile veșnice, acolo unde „nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit”.

În aceste momente de tristă, dar vremelnică despărțire, până la Învierea de obşte, transmitem întreaga noastră compasiune familiei.

Să-i fie memoria binecuvântată!
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe robul Său, fratele nostru Dragoș! Veşnica lui pomenire, din neam în neam” este mesajul de condoleanțe transmis de părintele Rafael Vintilă.

„Nu te teme de ce ai să suferi. Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii. Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul! Doar ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 2, 10; 14, 13)