Ziua Internațională a non-violenței în școli!

0

Ziua de 30 ianuarie marchează, în plan internațional, Ziua Internațională a non-violenței în școli. În plan național, 30 ianuarie 2024 constituie și data de lansare oficială a campaniei pentru conștientizarea consecințelor asociate riscului de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar cu denumirea ,,Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”, inițiată de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației.

În acest context, la nivelul judeţului nostru, polițiștii Biroului Siguranţă Şcolară Argeș, în parteneriat cu reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeș, au demarat deja colaborarea pentru reducerea violentei fizice şi psihologice în unităţile de învăţământ, fiind stabilite 5 unități școlare de pe raza județului care vor beneficia, în semestrul al doilea al anului școlar în curs, de activități, pentru eficientizarea modului de acţiune în domeniul prevenirii violenţei, indiferent de forma sa, şi promovarea unui climat educational pozitiv, suportiv, între membrii comunităţii de elevi, a transmis IPJ Argeș.

”Întrucât tiparele de a reacționa în situații dificile se formează din perioada copilăriei, mai ales în familie, este nevoie ca adulții să acorde sprijin celor mici în gestionarea conflictelor, fiind mereu împotriva manifestărilor agresive și încurajând comunicarea ca fiind cea mai bună metodă de rezolvare a conflictelor.

În cadrul proiectului, alături de reprezentaţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeș, cadre didactice, elevi, părinţi, polițiștii Biroului Siguranţă Şcolară Argeș vor derula mai multe activităţi specifice, de analiză, prevenire, informare şi intervenţie, având ca scop:

  • eficientizării modului de punere în aplicare a normelor legislative privind prevenirea violenţei fizice şi psihologice (bullying);
  • creşterea capacităţii de soluţionare non-violentă a conflictelor, mai ales în rândul elevilor care manifestă comportamente antisociale;
  • verificarea modului de asigurare a pazei în unităţile de învăţământ, pentru îmbunătăţirea condițiilor de siguranță.

Recomandări pentru elevi:

  • evitați disputele verbale și implicarea în conflicte de orice fel; manifestaţi atenţie la limbajul folosit în public și nu dați curs provocărilor altor persoane (de multe ori de la violența verbală la cea fizică nu este decât un pas);
  • un limbaj controlat, fără jigniri poate întotdeauna să aplaneze un conflict; chiar dacă uneori poate vi se pare o idee bună să vă apăraţi lovind, jignind, bârfind, în acest mod deveniţi autori ai unor fapte sancționate de legislația română;
  • cereţi ajutorul atunci când întâlniţi comportamente de tip agresiv, indiferent dacă aveţi calitatea de victime sau martori; dacă vă aflaţi într-o situaţie în care riscul de agresivitate este mai mare alegeţi să fiţi în preajma unor prieteni, alegeţi locurile din şcoală care sunt supravegheate de profesorii de serviciu, de camerele video şi, întotdeauna, discutaţi cu adulţii, cu privire la lucrurile care vă creează teamă”, a precizat sursa citată.