21 de premise reținute

0

Luni, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.

Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost legitimate 1.074 de persoane, au fost verificate 743 de autoturisme și au fost efectuate 354 de testări cu aparatele din dotare.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 447 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 95.000 de lei, dintre care 363 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 55 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială. În cadrul celor 34 de filtre rutiere instituite, au fost reținute 21 de permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.