Femeile și bărbații de până în 35 de ani ar putea efectua un stagiu militar voluntar

0

Conform unui proiect de lege aflat pe masa Ministerului Apărării, femeile şi bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, ar putea efectua un stagiu militar voluntar pe o perioadă de patru luni şi ar urma să primească anumite stimulente. Anunțul a fost făcut marţi de Laurențiu Leoreanu,  preşedintele Comisiei de apărare de la Camera Deputaţilor.   

Membrii comisiilor de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor au avut, marţi, o întâlnire cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

 ”S-a discutat pe trei linii legislative: legea apărării, care este în formă finală şi va pleca pe circuitul de avizare, legea 446 care a fost gândită şi începută din 2022 şi care vine inclusiv cu statutul militarului voluntar în termen şi acolo sunt, într-adevăr, câteva precizări pe care le-a prezentat ministrul, noi nu am văzut draftul, cu privire la cei care pot să facă (stagiul voluntar – n.r.): femei şi bărbaţi între 18 şi 35 de ani care nu au satisfăcut stagiul militar. Perioada pe care au propus-o e de patru luni şi, sigur, anumite recompense privind cazarea gratuită, salarizare, care singur acolo se mai poate discuta, deci şi nişte stimulente. (…) Nu am intrat în detaliu pe propunerea de salarizare, era de a se merge, în discuţiile libere, undeva la trei salarii medii brute pentru acea perioadă. Ultimul proiect discutat ar fi statutul cadrelor militare, care în momentul de faţă se află în configurarea finală a draftului”, a precizat Leoreanu, la Palatul Parlamentului, conform Agerpres.

El a menţionat că legea 446 a ajuns pentru avizare la Ministerul de Finanţe, după ce a parcurs ‘toate celelalte puncte de oprire’. ”Ministerul Apărării şi noi ne-am dori să intre în această sesiune în dezbatere aceste legi ale apărării, aşa cum le-am numit, şi să le putem dezbate, amenda şi aduce într-o formă finală cât mai repede” a mai precizat deputatul.