Accident grav, la Schitu Golești!

0

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe DN 73, în Schitu Golești. Mașina în care se aflau, un Renault Kangoo, a părăsit șoseaua, a lovit un stâlp din beton, apoi s-a răsturnat. Atât șoferul, în vârstă de 38 de ani, cât și pasagerul, în vârstă de 19 ani, au rămas încarcerați și au fost scoși de pompieri din mașina avariată. Amândoi au leziuni grave.

Accidentul s-a petrecut în cursul nopții de marți spre miercuri, în jurul orei 00:30. La fața locului au mers, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, două echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Când echipele de salvare au ajuns la Schitu-Golești, mașina era răsturnată într-o parte. Șoferul și pasagerul erau blocați în interior și au fost scoși de pompierii de la descarcerare. Oamenii legii cred că accidentul a avut loc pe fondul vitezei excesive.

”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că un bărbat de 38 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe DN 73, dinspre Câmpulung către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 38 de ani, și a unui pasager, un tânăr de 19 ani, care au suferit multiple traumatisme și fracturi și au fost transportați la spital.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că șoferul nu a consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Cei doi au fost transportați la spital, acolo unde, în urma investigațiilor medicale s-a stabilit că M.P, de 38 de ani, șoferul, are fractură de os cranian și S.C., de 19 ani, pasagerul, a suferit fractură de femur la un picior și fractură de antebraț la o mână.