Ion Georgescu, în fața judecătorilor!

1

Primarul suspendat al orașului Mioveni s-a aflat miercuri în fața judecătorilor de la Tribunalul Argeș care au verificat măsura preventivă. Judecătorii au menținut arestul la domiciliu pentru edil. De asemenea i-au admis cererea de a părăsi domiciliul pe data de 2 martie, ca să își viziteze părinții, în comuna Oarja. Ion Georgescu nu va putea să stea mult în vizită la părinți, având la dispoziție numai 3 ore, timp în care trebuie să parcurgă și drumul de la Mioveni la Oarja și înapoi.

Iată ce prevede hotărârea dată de Tribunalul Argeș:

”În temeiul art. 348 rap. la art. 207 alin. 4 şi 6 C.proc.pen.: Menţine măsura arestului la domiciliu dispusă prin încheierea nr. 245/C/CC/CP din data de 28.12.2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.2, aşa cum a fost modificată prin încheierea pronunţată la data de 31.01.2024 în dosarul nr. 6181/109/2023/a1.4 al Tribunalului Argeş, faţă inculpatul GI, urmând ca, pe durata măsurii preventive, inculpatul să respecte în continuare următoarele obligaţii: a) să nu părăsească imobilul în care locuieşte situat în ––, fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; b) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; c) să nu comunice cu martorii Nicolae Valerică, Stoian Mircea, Potecă Teodor – Dan, Iacobescu Alexandru Emil, Nicolae Sînziana – Nicoleta, sau cu membrii familiei acestora. Atrage atenţia inculpatului Georgescu Ion asupra dispoziţiilor art. 221 alin. 4 C.proc.pen. potrivit cărora în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 221 alin. 6 şi 6 ind. 1 C.proc.pen.: Acordă inculpatului permisiunea să părăsească la data de 02.03.2024, în intervalul orar 10:00-13:00, imobilul în care execută măsura arestului la domiciliu, pentru a se deplasa la adresa din com. Oarja, sat Oarja, (…) la domiciliul părinţilor săi, G.D. şi G. M.. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen.: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Stabileşte termen pentru o nouă verificare a măsurii preventive la data de 13.03.2024 ora 09:30. În temeiul art. 205 alin. 1 C.proc.pen.: Împotriva prezentei încheieri se poate formula contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare.”

1 COMENTARIU

  1. Cititorii care cred ca primarul va primi o condamnare exemplara, cu executare, ar putea fi dezamagiti daca afla cum sunt legile la noi:
    – aceasta perioada de arest la domiciliu se va scadea din condamnarea definitiva!

    Toata lumea intelege ca o zi de arest la domiciliu nu se poate compara cu 1 zi de inchisoare, dar legea le echivaleaza.

    Dupa condamnare inculpatul va juca pe cartea eliberarii conditionate… si tot asa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.