Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, își manifestă sprijinul pentru copiii și tinerii cu autism din cadrul Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș, dar nu numai, îndemnând factorii decizionali la acțiune.
„Transmit un cald mesaj de susținere și înțelegere pentru persoanele cu autism, care trebuie să beneficieze de o viață normală în comunitate. Fiecare pas pe care îl vom face împreună în această direcție ne va aduce bucuria și satisfacția de a fi alături. Încurajarea incluziunii și promovarea accesului la educație și la servicii adaptate este singura cale pentru a crea mediul social funcțional pentru diversitatea comportamentală. Iar pentru toate acestea, avem nevoie de o legislație mai bună și de finanțare prin proiecte naționale.
Administrația locală și societatea civilă își arată sprijinul prin organizarea de evenimente publice de conștientizare, campanii de informare, proiecte umanitare, tocmai pentru a atrage atenția și a chema la acțiune factorii decizionali”, a declarat Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea.
Mesajul de susținere vine în contextul organizării evenimentelor dedicate „Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului” (2 aprilie) de către Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș, având ca parteneri Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Județean Argeș, Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, Filarmonica Pitești, Palatul Copiilor Pitești, Școala de muzică „Muzicando cu Adina Sima”.
În acest sens, pe data de 1 aprilie, între orele 18.00-21.00, va avea loc în sala mare a Filarmonicii Pitești spectacolul caritabil „Zâmbet în Autism – Împreună de ziua lor”, care va emoționa atât printr-un program de muzică populară oferit de interpretele Elisabeta Turcu, Emilia Ghinescu, Emilia Dorobanțu, acompaniate de orchestra „Doina Argeșului” condusă de dirijor Cătălin Iancu, cât și printr-un recital extraordinar de muzică ușoară, având-o ca invitat special pe artista de talie internațională Paula Seling. Nu vor lipsi alte nume sonore ale scenei artistice locale si naționale, precum geniul țambalului argeșean, Cătălin Iancu Junior, respectiv Grupurile Folclorice „Doruri Muscelene” și „Flori Argeșene”.
Pentru că spectacolul se numește „Zâmbet în Autism – Împreună de ziua lor „, momente de neuitat ne vor fi oferite de Aneta Maria Geanina Chiriac, tânără cu nevoi speciale care, prin talentul său muzical, este un exemplu de dăruire și curaj, dar și de Grupul de copii și tineri din cadrul Asociației, „Dansatori Divini”, care, sub îndrumarea prof.coord. Corina Voicilă, ne vor învăța bucuria dansului împreună.
De asemenea, în cadrul evenimentului, va fi organizată și o licitație de obiecte de colecție oferite de invitați, toate fondurile obținute urmând a fi alocate continuării proiectului „Ore de terapie gratuite” acordate beneficiarilor Asociației. Participarea se va face pe bază de invitație cu donație, acestea urmând a fi puse la dispoziția publicului la sediul Asociației din Bvd. I.C.Brătianu nr.36 Pitești, pe site-ul www.autismulinarges.ro, dar și pe pagina de facebook a Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș. În jurul cauzei de conștientizare a autismului, organizatorii își propun să reunească factori de decizie, oameni de afaceri, lideri de opinie, părinți și copii.
Celebrarea „Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului” se va face inclusiv pe data de 2 aprilie, printr-un amplu Marș de solidaritate în centrul Piteștiului, la care sunt așteptați să participe toți reprezentanții asociațiilor și ai O.N.G.-urilor de profil din Municipiul Pitești și din județul Argeș, dar și comunitatea în ansamblul ei, „pentru că numai împreună vom putea atrage atenția autorităților asupra nevoilor persoanelor cu autism din România, a respectării drepturilor și intereselor acestora, și numai împreună vom reuși să creștem gradul de incluziune socială a a tuturor celor cu nevoi speciale”, ne-a declarat președintele Asociației Părinților Copiilor cu Autism Argeș, Andreea Badea.
Organizatorii țin să mulțumească tuturor partenerilor și sponsorilor, „sprijinul fiecăruia dintre dumneavoastră fiind esențial pentru noi”.