Arestat în ziua ziua nunții!

0

Un piteștean a fost arestat preventiv în ziua nunții sale. Este vorba de nimeni altul decât Alex Copil Bătrân, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc. El este suspectat că ar fi vândut cocaină și ecstasy. În 2019 a mai fost arestat și ulterior, condamnat tot pentru trafic de droguri. Piteșteanul era un apropiat al fostului fotbalist Adi Mutu.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani, pe numele lui Alexandru Mihăilescu a fost reținut de procurorii DIICOT vineri, cu o zi înainte de nuntă, după ce la locuința lui au fost făcute percheziții. Sâmbă, 9 martie, când ar fi trebuit să fie mire, Alex a fost dus în fața judecătorilor de la Tribunalul Argeș cu propunerea de arestare preventivă. A primit mandat pentru 30 de zile.

”Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 44 de ani, din Pitești, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că acesta, în mod repetat, ar fi comercializat droguri de mare risc (ecstasy și cocaină), către consumatori din municipiul Pitești.

Pentru administrarea probatoriului, la data de 8 martie a.c., au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Pitești.

Pe parcursul cercetărilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 5 grame de cocaină și 96 de comprimate de MDMA.

Bărbatul a fost condus la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, unde a fost audiat, iar după administrarea probatoriului, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

La data de 9 martie 2024, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus față de bărbat, arestarea preventivă, pentru  30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș într-un comunicat de presă.

Iată decizia Tribunalului Argeș: ”În temeiul art. 226 C.proc.pen. rap. la art. 223 alin. 2 C.proc.pen., cu referire la art. 202 alin. 1, alin. 3 şi alin. 4 lit. e C.proc.pen.: Admite propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti prin referatul întocmit la data de 09.03.2024 în dosarul nr. 63/24/P/2024 şi pe cale de consecinţă: Dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.03.2024 şi până în data de 07.04.2024, inclusiv, a inculpatului Mihăilescu Alexandru. În temeiul art. 230 C.proc.pen.: Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Mihăilescu Alexandru. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen.: Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 204 alin. 1 C.proc.pen.: Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 09.03.2024, ora 15:20”, se precizează în minuta ședinței de judecată.

 În anul 2019, Alex Copil Bătrân a fost prins în flagrant, după ce a încercat să vândă droguri unor ofiţeri sub acoperire. El a fost atunci arestat, judecat şi ulterior condamnat la închisoare.