Polițiștii la ”vânătoare” de șoferi beți sau drogați!

0

Polițitii rutieri argeșeni au organizat în noaptea de de 09 spre 10 martie a.c., o amplă acțiune pe principalele artere rutiere. Au fost organizate 44 de filtre în întreg județul, la activități participând 90 de polițiști. Au fost oprite în trafic sute de mașini fiind reținute 29 de permise.

Oamenii legii au acționat, pe principalele artere rutiere, punând accent pe depistarea și sancționarea conducătorilor auto care se deplasează cu viteză excesivă, precum și a celor care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv. ”În cadrul acțiunii organizate, au fost angrenați peste 90 de polițiști care dețin aviz de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș. Pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, polițiștii au aplicat 228 de sancțiuni contravenționale, din care 61 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și două pentru consumul de alcool (sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat). Totodată, a fost luată măsura complementară de reținere a 29 de permise de conducere, din care 2 pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și 18 pentru viteză excesivă. De asemenea, au fost retrase 18 certificate de înmatriculare”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Mai multe dosare penale

Au fost organizate 44 de filtre pe raza întreg județului, fiind efectuate aproape 450 de testări cu aparatele alcooltest și 23 de testări în ceea ce privește consumul de substanțe psihoactive. Un bărbat de 46 de ani, din Ștefan Cel Mare, care conducea o autoutilitară, pe raza localității de domiciliu, s-a ales cu dosar penal după ce s-a constatat că este băut, având o concentrație de alcool de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un tânăr în vârstă de 26 ani, din Pitești a fost prins în timp ce conducea un autovehicul deși nu posedă permis. Oamenii legii au testat cu drugtest-ul un tânăr, de 20 de ani din Mioveni, rezultatul fiind pozitiv la o substanță psihoactivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.