Un șofer în vârstă de 20 de ani, din comuna Mioarele, a fost reținut după ce a încercat să fugă ca să nu fie testat pentru că era drogat. Un agent a fost târât de mașina fugarului 1,1 kilometri, spun procurorii care instrumentează dosarul. La audieri inculpatul a recunoscut faptele și a spus că le regretă! Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a venit cu lămuriri suplimentare pentru fiecare acuzație în parte.
Tânărul a fost oprit de un filtru rutier, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Stâlpeni, din cauza vitezei excesive. Rula cu 141 km/h, într-o zonă unde limita era de 50 km/h. A fost amendat și i s-a reținut permisul. Polițștii au vrut să-l testeze pentru a se stabili dacă a consumat substanțe psihoactive. Atunci șoferul a demarat, luându-l târâș pe polițistul care băgase mâna pe la geam cu intenția de a-i debloca portiera.
Dosarul ințial a fost înregistrat, duminică, 10 martie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung. În aceeași zi a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Procurorul l-a audiat pe suspect, pe polițistul rănit, apoi a dispus reținerea lui. ”Infracţiunile reţinute în actul de inculpare se referă la: – conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în varianta conducerii de către o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată; – ultrajul în varianta tentativei la omor calificat (săvârşit pentru a se sustrage de la tragerea la răspundere penală); – conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive. Infracţiunile au fost reţinute în corelaţie cu cele trei momente ale incidentului în care a fost implicat inculpatul, existând probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că acesta: – pentru a se sustrage de la efectuarea verificărilor suplimentare cu privire la prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive, a pus în mişcare autoturismul, deşi în momentele anterioare fusese sancţionat contravenţional, dispunându-se inclusiv măsura complementară a reţinerii permisului de conducere; – în acelaşi context, după ce a blocat din interior portierele autoturismului, a pus în mişcare autovehiculul în timp ce unul din agenţii de poliţie rutieră încerca să deblocheze portiera şoferului, agentul de poliţie fiind târât în exteriorul autoturismului pe o distanţă de 1,1, kilometri, la o viteză apreciată ca fiind de 60-70 km/h, până în locul în care agentul de poliţie a reuşit să se desprindă de autoturism într-un moment în care viteza a fost redusă, urmărirea autoturismului inculpatului continuând pe o distanţă de mai mulţi kilometri până s-a reuşit blocarea sa; – odată cu oprirea şi imobilizarea autovehiculului, fiind supus testării rapide pentru determinarea unor eventuale substanţe psihoactive, au fost identificate cu aparatura specifică un număr de trei substanţe de acest tip, procedându-se ulterior, cu acordul inculpatului, la prelevarea de probe de sânge în cadrul unei unităţi medicale” scrie în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunlul Argeș.
Agentul a fost rănit la mâna prinsă în geam. Anchetatorii spun că l-a slavat condiția fizică bună pe care o avea, altfel ar fi fost rănit cu mult mai grav.
La audieri, inculpatul a recunoscut faptele și a spus că le regretă. A motivat că a vrut să fugă din cauză că s-a speriat.
Luni, 11 martie, Florin Sebastian M. a fost dus la Tribunalul Argeș cu propunerea arestării preventive. Instanța a admis cererea și a emis pe numele tânărului un mandat pentru 30 de zile.