Un elev al Liceul Tehnologic ”Liviu Rebreanu” din Mozăceni va fi trimis în judecată sub acuzația de șantaj și tulburarea ordnii și liniștii publice. Băiatul în vârstă e 16 ani, elev în clasa a X-a, și-a bătut măr doi colegi. Apoi i-a ameninat să nu spună nimănui ce au pățit.
Scandalul a avut loc pe data de 26 ianuarie, la liceu. Atunci elevul în vârstă de 16 ani și-a lovit cu pumnii și picioarele doi colegi de clasă, de 17 ani, respectiv 18 ani. Se pare că tinerii aveau un conflict mai vechi pe care au decis să-l rezolve cu pumnii, într-o pauză. S-au încăierat dar elevii mai mari au fost răzbiți de minorul de 16 ani. Cei doi s-au ales cu contuzii, fără alte leziuni mai grave. Scenele din timpul agresiunii au fost surprinse de camerele de supravegere ale liceului și constituie probă în dosar. Pe numele minorului de 16 ani, din comuna Negrași, a fost întocmit dosar penal pentru lovirea sau alte violențe, șantaj și tulburarea ordinii și liniștii publice. După ce i-a bătut, adolescentul i-a avertizat pe colegii lui să nu spună nimănui ce au pățit altfel va fi mai rău! B.A.I.D., de 16 ani, a fost plasat sub arest la domiciliu, măsură menținută până în prezent. Dosarul a fost instrumentat de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Argeș. Cercetările au fost finalizate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești. Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunerea de trimitere în judecată.