A fost inaugurat noul sediu al Judecătoriei Costești

0

Vineri dimineață, a fost tăiată panglica la noul sediu al Judecătoriei Costești. Construcția a fost demarată în ianuarie 2022 și a fost finanțată de Banca Mondială. Costurile noului sediu au fost de 21, 4 milioane de lei.

”Bun venit în noul sediu al Judecătoriei Costești. Mă bucur că astăzi pot să vă fiu gazdă și acest moment este pentru mine unul foarte special, nu numai pentru că sunt înconjurată de atâția oameni dragi ci și pentru că viața m-a readus aici, în contextul în care acum 14 ani, îmi începeam cariera în sistemul judiciar în această instanță. Alături de noi astăzi avem și invitați de seamă; doamna Alina Gorghiu, ministrul Justiției, doamna  Anna Akhalkatsi, managerul de țară al Băncii Mondiale pentru România, doamna judecător Denisa Stănișor, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamna Emilia Raluca Trandafir, președintele Curții de Apel Pitești și nu în ultimul rând, doamna judecător Cornelia Elena Olteanu, președintele Tribunalului Argeș. Acest nou sediu de instanță care este realizat din fonduri ale Băncii Mondiale este rezultatul viziunii, eforturilor și colaborării între instituții, multe instituții și persoane care s-au unit într-un scop comun, acela de a oferi justiției un viitor mai bun”, a spus Oana Maria Voinea, președintele delegat al Judecătoriei Costești.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.