Poștașii din toată țara se pregătesc de grevă, după ce negocierile dintre sindicatul angajaților din cadrul Poștei Române și conducerea companiei au ajuns la un impas.
Protestele vor începe la începutul lunii aprilie, iar decizia va avea un impact major asupra activității oficiilor poștale din întreaga țară. Vor fi afectați cei care depind de serviciile acestora, precum și persoanele care primesc alocații sociale și ridică pensia de la poștă. Paralizarea activității poștale va genera neajunsuri și va crea dificultăți în ceea ce privește primirea corespondenței și a plăților, amplificând tensiunile deja existente între sindicat și conducerea Poștei Române.
#Ce revendicări au sindicaliștii
Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) au întrerupt lucrul, miercuri dimineaţa, timp de două ore, în aproape toate oficiile poştale din ţară, ca urmare a grevei de avertisment anunţată de către liderii sindicali. Protestul a avut loc în intervalul orar 8:00 – 10:00, iar membrii SLPR şi alţi afiliaţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) au pichetat sediul central al Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR). De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanţi ai lucrătorilor poştali au fost prezenţi în faţa sediilor centrale ale Poştei Române din 30 de judeţe. Principalele revendicări ale BNS şi SLPR vizează o creştere salarială de 400 lei net pentru angajaţii Poştei Române şi o majorare a sporurilor de loialitate cu un procent între 5% şi 10%.
#Dumitru Costin: ”Venitul salarial este mai mic decât al unui zilier”
”Am informat deja ministrul Muncii despre această situaţie, pentru că Ministerul Muncii este unul dintre principalii beneficiari ai serviciilor Poştei Române. Noi am fi vrut să finalizăm negocierile colective, pentru că la salariile foarte mici pe care le au lucrătorii, cererea noastră de 400 lei net este una rezonabilă. Vedeţi că în alte domenii au loc creşteri de venituri salariale de 1.200 – 1.500 de lei. Venitul salarial al lucrătorilor din Poştă este mai mic decât al unui zilier în agricultură”, a precizat Dumitru Costin, liderul BNS.