Toate autoritățile și instituțiile publice sunt obligate de două ori pe an să publice la sediul propriu și pe site-ul propriu o listă a tuturor funcţiilor ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, iar cei care nu se conformează riscă amenzi drastice.
”În raport de dispozițiile reglementate de Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș informează următoarele:
Potrivit art.33 alin.(1) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, toate autorităţile şi instituţiile publice enumerate la art. 2 alin. (1) și (3) vor publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie și 30 septembrie ale fiecărui an, şi vor menţine publicată o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cuprinzând următoarele:
– salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară, după caz;
– tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi premiilor eligibile pentru fiecare funcţie, precum şi baza legală a acordării acestora;
– valoarea anuală a voucherelor de vacanţă care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acestora;
– valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acesteia;
– orice alte drepturi în bani şi/sau în natură, dacă este cazul, precum şi baza legală a acordării acestora;
– orice informaţii cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum şi baza legală a acestora” se precizează în comunicatul ITM Argeș.
#Ce amenzi riscă cei care nu țin cont de lege
De reținut este faptul că principiul transparenței veniturilor de natură salarială și a altor drepturi în bani și/sau în natură privește toate funcțiile din sistemul bugetar, însă acesta se referă la publicitatea privind funcțiile prevăzute în organigrama unității și instituției publice, iar nu la publicitatea salariilor nominalizate, stabilite individual pentru fiecare salariat sau funcționar public.
Nerespectarea prevederilor legale menţionate anterior atrage răspunderea contravenţională a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, și se sancționează cu amendă de la 5.000-10.000 lei.