Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Mamiferul a fost văzut, prima dată, pe A 1 la kilometrul 116, cu câteva minute înainte de ora 01.00. Apoi pe strada Depozitelor, din Pitești. Animalul a fost căutat de polițişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit.
Mesajul Ro-Alert a fost dat la ora 0.59. Cetățenii erau avertizați că la kilometrul 116 de pe autostrda București Pitești se afă un urs. La scurt timp, alți șoferi au semnalat prezența animalului pe strada Depozitelor din Pitești, în apropiere de restaurnatul Adina. Echipaje de poliție, jandarmi și echipaje ISU au pornit în căutarea mamiferului. Oamenii legii au verificat pe strada Depozitelor, pe strada Găvenii. Animalul nu a fost găsit. Din descrierea martorilor, se spuen că a fost vorba de un animal adult, de talie mare.
Se bănuiește că ursul s-a îndreptat spre Budeasa urmând un traseu prin zona de luncă.